Legea română nu folosește termenul popular „custodie”, ci „autoritate părintească”, conform Codului civil, art. 483–487. Aceasta include:

• dreptul și obligația de a decide în numele copilului;

• reprezentarea legală a minorului în acte și decizii importante;

• stabilirea locuinței copilului după divorț;

• gestionarea aspectelor legate de educație, sănătate, religie, bunuri și deplasări.

Custodia nu se rezumă la „cu cine locuiește copilul”, ci privește toate deciziile esențiale privind viața sa.

Tipuri de custodie (autoritate părintească)

1. Autoritate părintească comună (custodie comună)

Este regula în dreptul românesc (art. 397 Cod civil). Se aplică automat, chiar dacă părinții divorțează în instanță sau la notar, cu excepția cazurilor justificate.

• ambii părinți participă la deciziile majore;

• copilul locuiește de regulă cu unul dintre părinți, dar celălalt are drept de vizită și implicare;

• părinții trebuie să comunice permanent și să coopereze în beneficiul minorului.

2. Autoritate părintească exclusivă (custodie exclusivă)

Este o excepție, aplicabilă doar în cazuri grave, precum:

• comportament violent, abuziv sau periculos (ex. consum de alcool, droguri, violență domestică);

• inaptitudine dovedită a unuia dintre părinți (boală psihică, lipsă de discernământ);

• alienare parentală sau abandon.

Instanța poate acorda drepturi de vizitare strict controlate părintelui înlăturat de la autoritate, dar nu îl exonerează automat de pensia alimentară.

Lipsa de comunicare între părinți nu este suficientă pentru custodia exclusivă.

Ce stabilește instanța într-un proces de custodie?

Într-un dosar care implică minori, instanța decide următoarele aspecte:

• exercitarea autorității părintești: comună sau exclusivă;

• locuința minorului după divorț;

• programul de legături personale cu părintele nerezident (vizite, vacanțe, sărbători);

• pensia de întreținere (obligație legală lunară);

• alte aspecte: școală, schimbarea domiciliului, deplasări externe, religie etc.

Ce ia în considerare instanța?

Interesul superior al copilului

Acesta este principiul fundamental al oricărui dosar privind minori, reglementat de art. 263 și 264 Cod civil și de Legea 272/2004 privind protecția copilului.

Instanța analizează:

• legătura afectivă dintre copil și fiecare părinte;

• stabilitatea mediului de viață oferit (locuință, școală, echilibru emoțional);

• implicarea anterioară a fiecărui părinte în creșterea copilului;

• comportamentul moral și social (violență, consum, relații conflictuale);

• capacitatea de comunicare între părinți.

Audierea minorului

Dacă copilul a împlinit 10 ani, instanța are obligația să-l audieze, într-un cadru protector, cu participarea unui consilier sau psiholog.

Opinia minorului nu este decisivă, dar are valoare orientativă pentru judecător.

Dovezi importante în procesele de custodie

• martori (profesori, vecini, rude care cunosc situația familială);

• rapoarte de anchetă psihosocială (întocmite de DGASPC);

• evaluări psihologice ale copilului și părinților (la cererea instanței);

• documente: dovezi ale implicării (abonamente, asigurări, activități), acte medicale, rapoarte de poliție în caz de abuz;

• corespondență: mesaje, emailuri, discuții care reflectă atitudinea față de copil sau celălalt părinte.

Programul de vizită: cum se stabilește?

Instanța decide programul de legături personale cu părintele la care copilul nu locuiește. Poate include:

• zile fixe săptămânal (ex. de vineri seara până duminică seara);

• jumătate din vacanțele școlare;

• alternarea sărbătorilor (Crăciun, Paște, ziua copilului etc.).

Nerespectarea programului de vizită de către unul dintre părinți poate duce la executare silită, plângere penală sau modificarea hotărârii de custodie.

Pensia alimentară: cum se calculează?

Conform art. 529 Cod civil, pensia de întreținere este:

• procent din venitul net lunar al părintelui:

  • 1 copil: 25%

  • 2 copii: 33%

  • 3 sau mai mulți: 50%

• dacă părintele nu are venit stabil, instanța poate fixa o sumă minimă raportată la salariul minim brut pe economie;

• obligația de întreținere continuă până la 18 ani sau chiar mai mult, dacă minorul urmează studii universitare fără întrerupere.

Greșeli frecvente în dosarele de custodie

• manipularea copilului împotriva celuilalt părinte – poate fi calificată ca alienare parentală;

• folosirea copilului ca mijloc de presiune în negocieri patrimoniale;

• promisiuni false (ex. „vei merge la Disney dacă alegi să stai cu mine”);

• obstrucționarea comunicării între copil și părintele nerezident;

• lipsa de probatoriu privind contribuția efectivă la creșterea minorului.

Judecătorul analizează faptele, nu declarațiile. Orice exagerare sau comportament ostil este contraproductiv.

Se poate schimba custodia după ce a fost stabilită?

Da. Printr-o cerere de modificare a măsurilor privind minorul, dacă apar:

• modificări substanțiale în condițiile de trai ale părintelui;

• refuzul repetat al minorului de a locui la părintele desemnat (după o anumită vârstă);

• dovezi noi de abuz, neglijență sau instabilitate.

Concluzie: custodia este despre copil, nu despre răzbunări

Custodia nu este o competiție, ci o formă de protecție juridică a minorului. Părinții nu trebuie să-și dovedească superioritatea unul față de altul, ci capacitatea de a colabora pentru echilibrul copilului. Cu sprijin juridic specializat și o abordare matură, se poate construi un plan parental just, durabil și benefic.

Copilul are dreptul la ambii părinți. Iar părinții au datoria să-l pună pe primul loc, indiferent de relația dintre ei.

Ai o problemă legată de custodia copilului?

Echipa noastră te poate ajuta cu:

• consultanță privind custodia comună sau exclusivă;

• redactarea și depunerea cererilor pentru stabilirea programului de vizită și pensiei de întreținere;

• reprezentare completă în instanță;

• sprijin juridic în cazuri de alienare parentală, abuz sau refuz de executare.

📩 Programează o discuție gratuită și confidențială. Protejăm nu doar drepturile tale, ci și echilibrul copilului tău.